Ample actiuni de control realizate de DSVSA Covasna impreuna cu IPJ Covasna

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

          Ample controale împreună cu Inspectoratul de Poliție a județului Covasna pentru prevenirea comerțului ilicit de porcine vii, carne- și produse din carne de porc, dar și pentru prevenirea toxiinfecțiilor alimentare.

 

Având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, pentru prevenirea apariției toxiinfecțiilor alimentare și prevenirea răspândirii pestei porcine africane, inspectorii DSVSA Covasna împreună cu inspectorii din cadrul Inspectoratului de poliție județeană au început ample acțiuni de control. În acest sens reprezentanții celor două instituții s-au întrunit în ședință de lucru și au stabilit un program permanent. Programul și activitățile din aceste domenii vor fi prelucrate inclusiv la nivelul poliției de ordine publică din mediu urban și rural.

Pe lângă controalele care vizează luarea unor măsuri preventive de apariție a trichinelozei și a toxiinfecțiilor alimentare din perioada sărbătorilor de iarnă, au fost organizate ample verificări și pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane. Acțiunea face parte dintr-un proiect mai larg al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor în care trebuie implicate şi ministerele Agriculturii, Mediului şi cel de Interne, dar şi fermierii şi jucătorii din industria cărnii. În prezent, pesta porcină africană (PPA) evoluează în 254 de localităţi din 28 de judeţe, cu un număr de 709 focare. De la prima semnalare a prezenţei virusului în România, din data de 31 iulie 2017, şi până acum, au fost eliminaţi peste 540.000 de porci afectaţi de boală şi au fost diagnosticate peste 2.300 de cazuri la misterţi.

Astfel, în perioada de după 25 noiembrie 2019, au fost efectuate o serie de controale tematice în acest sens.

 

La nivelul fermelor de animale

Din cele aproape de 300 de exploatații de animale înregistrate pe teritoriul județului, până la această dată au fost controlate 78. Deficiența majore au fost constatate la 9 ferme, și anume : lipsa unui număr mare de animale faptic în fermă față de numărul de animale înregistrate în Baza Națională de Date, vânzarea animalelor fără acte, lipsa contractelor de prestări servicii cu un medic veterinar sau cu o unitate de neutralizare, inexistența registrului de tratamente și de gestionare a medicamentelor utilizate, animale neidentificate, igiena necorespunzătoare în fermele de vaci producătoare de lapte, lipsa condițiilor elementare de bunăstare a animalelor. Pentru faptele constatate au fost aplicate 4 amenzi contravenționale în valoare totală de 15.000 lei și au fost emise 5 avertismente scrise cu stabilirea termenelor de remediere a deficiențelor constatate. Totodată, în cazul a 6 ferme au fost retrase autorizațiile de funcționare.

 

Control rutier în trafic

În perioada 10 decembrie 2019 – 7 ianuarie 2020 vor fi intensificate acțiunile de control în trafic. Astfel, zilnic în diferite puncte rutiere echipaje ale poliției și inspectorii DSVSA vor verifica toate transporturile de animale vii și de produse alimentare. Vor fi verificate printre altele: autorizația mașinilor transportatoare, dezinfecția mașinilor, existența acceptului  interjudețean în cazul transporturilor de animale, documentele însoțitoare (formulare de mișcare pentru animale, pașaportul pentru bovine, avizul interjudețean în cazul transporturilor de animale către sau dinspre alte județe, certificate sanitare veterinare, documentul privind lanțul alimentar, facturi, avize etc.). Prin sondaj vor fi controlate inclusiv mașinile și autoturismele proprietate personală, în vederea verificării mișcării porcinelor vii, provenite din gospodăriile populației, precum și a cărnii de porc-, a cărnii tocate-, a cărnii preparate- și a produselor din carne de porc, destinate consumului propriu. Cei cu porcul sau produsele din carne de porc găsite în portbagaj vor fi sanctionaţi contravențional în lipsa documentelor şi actelor de transport, de la 600 la 1200 lei, iar carnea și produsele se confiscă și se va dirija la neutralizare.

 

          Pesta porcină africană

La ora actuală efectivul de porcine de 35.000 capete se regăsește într-un număr de 7.200 gosopdării, iar la cele 7 exploatații comerciale autorizate efectivul de porci se cifrează la aproape 10.000 capete. Aceste efective sunt permanent supravegheate din punct de vedere sanitar veterinar în special în privința pestei porcine africane.

În ce privește efectivele de mistreți, în cursul anuliui 2019 au fost examinate peste 1.300 mistreți recoltați prin vânătorile organizate și din care nu au fost găsite animale infectate cu virusul pestei porcine africane. Din cele 20 de cadavre găsite, în special în zona Baraolt, la 6 s-a depistat prezența virusului.

În momentul de față în județul Covasna nu sunt focare active de pestă porcină africană în efectivele de porcine domestice.

 

Siguranța alimentelor

În domeniul siguranței alimentelor au fost intensificate controalele sanitar veterinare în vederea verificării condițiilor de igienă în care sunt produse-, depozitate-, transportate- și valorificate produsele alimentare de origine animală, în special carnea de porc, dar și produsele alimentare de origine non-animală. O atenție deosebită s-a acordat și se va acorda în continuare verificării unităților de industrie alimentară (abatoare autorizate pentru sacrificarea porcinelor, unități de tranșare și procesare a cărnii de porc), condițiile de trasabilitate-, igienă- și valorificare a cărnii de porc-, a cărnii tocate-, a cărnii preparate- și a produselor din carne de porc, destinate comercializării, în contextual situației epidemiologice naționale privind pesta porcină africană.

Sacrificarea porcilor se va realiza în unități de abatorizare autorizate sanitar veterinar. Este interzisă tăierea porcilor, în scopul comercializării cărnii, în alte locuri sau spații, decât cele autorizate sanitar veterinar.  Se interzice comercializarea cărnii de porc și a produselor din carne de porc în alte locuri decât cele autorizate/înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor.

Existând un risc major de îmbolnăvire a persoanelor care cumpără și consumă carne de porc a cărei origine nu este cunoscută, provenită din tăieri clandestine, sau care nu au fost supuse controlului sanitar veterinar, inclusiv examenul pentru trichineloză a cărnii obținute de la porcii crescuți și sacrificați în gospodăriile proprii. DSVSA Covasna recomandă să cumpărați carne de porc și produse din carne de porc numai din unități autorizate/ înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor.

În perioada sărbătorilor de iarnă vor fi controlate și alte aspecte legate de siguranța alimentelor, ca, obținerea-, procesarea- și valorificarea laptelui și a produselor lactate, ouă și produse din ouă destinate consumului uman, pește și produse din pescuit, produse de morărit și panificație, produse zaharoase, legume și fructi, precum și toate celelalte categorii de produse alimentare destinate consumului uman.

DSVSA Covasna a stabilit un program de permanență pentru zilele lucrătoare dar și pentru zilele de sâmbătă și duminică sau sărbători legale, program care este afișat la sediul DSVSA, la circumscripțiile sanitare veterinare oficiale, și a fos postat pe site-ul DSVSA.

În perioada parcursă de la data de 25 noiembrie 2019 inspectorii DSVSA Covasna împreună cu inspectorii serviciului economic al IPJ, au controlat un număr de 206 obiective cu activitate din domeniul alimentar fiind identificate neconformități la 22 obiective, și anume : manipulare necorespunzătoare a produselor alimentare, etichetare necorespunzătoare a produselor, monitorizarea incorectă a temperaturii de păstrare, depozitare necorespunzătoare, intreținerea neigienică a echipamentelor de lucru, igiena generală necorespunzătoare, sterilizatori de cuțite nefuncționale etc. Ca urmare a deficiențelor constatate au fost aplicate 21 amenzi contravenționale în valoare totală de 50.000 lei, au fost confiscate peste 30 kg de produse, s-a sechestrat sub restricții sanitar veterinare o cantitate de 2.126 kg pește și au fost  retrase de la comercializare aproape 1.800 kg produse alimentare.

 

Dezinfecția, Dezinsecția și Deratizarea

Din totalul de 13 unități cu activitate de comercializare și prestări servicii din domeniul dezinfecție-dezinsecție-deratizare, inspectorii DSVSA împreună cu echipe din partea DSP și IPJ au verificat 12 unități. Deficiențele majore constatate au fost : depozitarea necorespunzătoare a substanțelor toxice, evidența și trasabilitatea necorespunzătoare, lipsa contractelor cu o unitate specializată pentru distrugerea ambalajelor substanțelor toxice,  lipsa fișelor de magazie, procese verbale de efectuare a acțiunilor întocmite necorespunzător sau chiar inexistente. Ca urmare a deficiențelor constatate o firmă a fost sancționat contravențional de reprezentantul DSVSA în valoare de 3600 lei, dar și de reprezentanții DSP, iar o altă firmă  a fost sancționat de reprezentanții IPJ. În cazul uneia dintre firme a fost suspendată activitatea, iar la o altă firmă autorizația de funcționare a fost retras definitiv.

Acțiunile de verificare și control se continuă și în perioada următoare.

 

Recomandările DSVSA Covasna :

Este interzisă comercializarea porcilor, cărnii și produselor din carne de porc provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției virusului Pestei Porcine Africane.

Atenție la cumpărarea porcinelor, a cărnii de porc sau a produselor din carne de porc din alte județe !

Sacrificarea porcului şi consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave. Dacă porcul este bolnav, prin vânzarea necontrolată riscaţi să îmbolnăviţi alţi oameni sau alte animale, iar răspândirea bolilor la animale sau om se pedepseşte, conform legii.

Solicitaţi vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului, pentru a: 

– verifica starea de sănătate a animalului înainte de sacrificare;

– da sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare şi analizele ce trebuie făcute pentru a nu vă pune sănătatea în pericol.

În situația în care în timpul sacrificării porcinelor pentru consum propriu constatați prezența unor modificări la nivelul rinichilor (pete mici-, punctiforme de sânge), a splinei (mărit în volum, de culoare vișinie, cu modificări de culoare în zona marginală), la nivelul gamglionilor (de culoare vișinie închisă, marmorată la secțiune), sau masa intestinală cu hemoragii de culoare roșie – apelați imediat la medicul veterinar de circumscripție pentru examen și diagnostic. În aceste cazuri nu tranșați și nu consumați carnea până când nu aveți avizul favorabil de la medicul veterinar.

În situaţia în care medicul veterinar constată că porcul dumneavoastră este bolnav, nu riscați sacrificarea şi consumul cărnii. Veţi fi despăgubit de stat la valoarea de piaţă a animalului, numai dacă acesta este identificat și înregistrat.

Nu consumaţi carnea şi nu o preparaţi, până nu obţineţi de la medicul veterinar rezultatul examinării pentru Trichinella spp., cu rezultat negativ. Recomandarea este valabilă şi pentru carnea obţinută de la porcii mistreţi.

Subliniem faptul că, autoritățile nu sunt împotriva cetățenilor care sacrifică porcine pentru consum propriu !  Acțiunea se derulează pentru oprirea comerțului ilicit de porci vii și carne sau produse din carne de porc, și care pot vehicula virusul pestei porcine africane.

Semnalați orice suspiciune de boală sau fraudă privind comerțul ilicit de porci vii sau carne ori produse din carne de porc la numărul de telefon :  0722.700.699

 

Director executiv,

Dr. Sikó Barabási Sándor