ACARAPIOZA este o boală parazitară a albinelor adulte (Apis mellifera) şi a altor specii ale genului Apis, produsă de un parazit Tarsonemid, Acarapis woodi (Rennie).

Acarapis woodieste un endoparazit care se localizează în sistemul respirator şi se reproduce în traheea prototoracică a albinei unde îşi realizează şi ciclul biologic. Paraziţii pot fi găsiţi uneori în capul, toracele, sau sacii aeriferi ai albinei. Acarapis woodise hrăneşte cu hemolimfa gazdei.

Boala are un caracter enzootic, evoluează lent, sezonier, de obicei, primăvara timpuriu.

Gravitatea evoluţiei bolii este datorată efectelor patogene ale parazitului asupra albinei, respectiv:

• leziunilor mecanice şi disfuncţiilor consecutive obstrucţiei canalelor aerifere;
• leziunilor pereţilor traheali;
• pierderilor de hemolimfă având drept urmare slăbirea organismului albinei;
• efectelor toxice;
• rolului de vector pe care îl poate avea pentru virusuri, bacterii şi alţi agenţi patogeni pentru albine.

Epidemiologie:

Sursa de infecţie o constituie albinele bolnave. Infecţia cu Acarapis woodi se produce prin contact direct între albinele bolnave şi cele sănătoase. Sunt susceptibile la boală albinele tinere, mai mici de 10 zile.

Perioada de incubaţie este de 60 de zile.

Semnele clinice de boală sunt nespecifice şi pot fi întâlnite şi în cazul altor boli ale albinelor. La începutul bolii apare o uşoară depopulare a coloniei care pare normală, avându-se în vedere biologia acesteia şi a parazitului.,

Când numărul de paraziţi este mare, semnele clinice sunt evidente, exprimate prin:

• depopularea rapidă şi slăbirea coloniei;
• albine bolnave cu abdomenul dilatat, flasc şi care prezintă diaree;
• tremurături spasmotice ale corpului, incapacitate de zbor, înaintare în salturi, lipsă de orientare;
• mişcări dezordonate ale aripilor şi membrelor, aripi destinse asimetric – în aripi “K”;
• albinele părăsesc stupul, se adună în grupuri mici, incapabile să se întoarcă în stup şi mor în afara acestuia;

Diagnosticul curent al acariozei interne se stabileşte numai în laborator pe probe de albine vii sau muribunde, recoltate din întreaga colonie.

Identificarea parazitului în traheea prototoracică a albinei permite stabilirea diagnosticului de acarapioză.

Prognosticul este grav. Rata morbidităţii şi mortalităţii creşte de la moderat la intens, în raport cu vârsta albinelor şi numărul de paraziţi existenţi în organismul acestora. Moartea albinelor se produce prin asfixie.

Acarapioza cu agentul etiologic Acarapis woodinu a fost diagnosticată până în prezent în România.

La nivel național, în cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Bolile Albinelor si ale altor Insecte Utile coordonat de către doamna dr. biolog Gabriela CHIOVEANU, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.

Orice suspiciune privind existența acestui endoprazit într-o stupina din Romania trebuie confirmată la LNR pentru Bolile Albinelor și ale altor Insecte Utileși ulterior se notifică de către ANSVSA.

La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Union Reference Laboratory for Honeybee Health în Franța, la Sophia Antipolis, în cadrul ANSES -Agenția franceză pentru produse alimentare, de mediu și de sănătate și securitate ocupationala

Conţinut

ASCOSFEROZA (popular denumită puietul văros) este o boală micotică specifică larvelor de albină din specia Apis mellifera dar si pe cel al albinelor salbatice, solitare, cărora le determină moartea în primele două zile ale stadiului de puiet căpăcit.

Boala este produsă de micetul Ascosphaera apis care trăiește ubicvitar, găsindu-se și în intestinul albinei adulte sănătoase.

Ascosferoza este o boala cu un grad mare de contagiozitate si constituie o problema deosebita in multe tari deținatoare de colonii de albine. Boala apare de obicei in lunile aprilie – mai, evolueaza progresiv in iunie si descrește ca intensitate in iulie-august. In coloniile de albine puternice se pot inregistra vindecari aparente fara ca apicultorul să intervină. Dar, tinand seama de faptul ca sporii ierneaza in intestinul albinelor adulte si în miere, este de așteptat ca și în aceste colonii, în anul urmator, puietul văros sa apară din nou, pentru că, la un moment dat apar factorii favorizanti: creșterea umidității în stup si lipsa ventilației eficiente.

Epidemiologie: Infecţia larvelor în colonie se face:

• pe cale bucală, de către albinele doici, odată cu hrana;

Transmiterea bolii de la colonia bolnavă la una sănătoasă se face prin:

• furtişag;
• fagurii cu larve bolnave;
• fagurii cu păstură și miere;
• transferul de faguri cu albine;
• ustensile, inventarul apicol şi echipamentul de protecţie nedezinfectate;

Sursa primară de infecţie o constituie: larvele bolnave mumifiate şi fagurii cu păstură și miere;

Sursele secundare de infecţie sunt: stupii şi inventarul apicol, coloniile de albine, mătci şi trântori proveniţi din colonii cu origine necunoscută din punct de vedere sanitar veterinar.

Clinic și anatomopatologic boala se recunoaşte după următoarele:

• aspect în mozaic al fagurelui cu puiet datorat alternanței de celule căpăcite normale cu celule care conțin mumii albe, cretacee;
• larvele infectate se îngălbenesc își pierd segmentația, se deshidratează și capătă consistența cretei;
• celulele care conțin larve afectate sunt descăpăcite de albine, putându-se observa conținutul invadat de miceliul alb al ciupercii;
• mumiile sunt neaderente la pereții celulei fiind îndepărtate de albine și se găsesc pe fundul stupului, pe scândura de zbor și în fața stupului.

Diagnosticul bolii se stabileşte prin:

• examen clinic şi anatomopatologic;
• examene de laborator.

Ascosferoza poate fi diagnosticată şi în teren pe baza semnelor clinice, dar confirmarea trebuie să se facă prin examene de laborator;

Cu toate ca boala poate fi usor recunoscută în stupină de către apicultori insistam că trebuie efectuat si un examen de laborator. Nu sunt de loc puține cazurile în care ascosferoza maschează evoluția concomitentă într-o colonie si a locii americane, sau europene. Pe același fagure pot exista atat larve afectate de ascosferoza (puiet varos) cât și larve afectate de locă.

Prognosticul formelor ușoare de ascosferoză depistate la timp, este favorabil dacă se aplică măsuri sanitare veterinare specifice și tratament eficient. Aceasta poate deveni nefavorabil la coloniile slabe şi în condiţii de mediu nefavorabile apiculturii.

La nivel național, în cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Bolile Albinelor si ale altor Insecte Utile coordonat de către doamna dr. biolog Gabriela CHIOVEANU, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.

Examenul de laborator poate fi efectuat atat la LNR, cât și în laboratoarele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene. Boala nu se notifică intern și internațional.

La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Union Reference Laboratory for Honeybee Health în Franța, la Sophia Antipolis, în cadrul ANSES – Agenția franceză pentru produse alimentare, de mediu și de sănătate și securitate ocupationala

Conţinut

ASPEGILOZA (popular denumită puietul pietrificat) este o boală infecto-contagioasă comună larvelor și albinelor adulte făcând parte din categoria zoonozelor.

Boala este produsă de micetul Aspegillus flavussingur sau în asociere cu Aspergillus niger și Aspergillus fumigatus

Aspergiloza este o boala cu un grad redus de incidența, cutoate că, Aspergillus flavus este foarte raspândit în natură, se întâlnește în pamânt, ân gunoiul de grajd, în apă, pe suprafața plantelor și animalelor în stare epifită. Boala evoluează primăvara și toamna, în special după un cules abundent de polen când datorită preparării și tasării necorespunzătoare a polenului în celule, pastura este contaminată ușor. Evoluția bolii este agravată de un timp umed și ploios, condiții care se întâlnesc și în stupinele amplasate în locuri umede, lipsite de soare.

Epidemiologie: Infecţia albinelor și a larvelor în colonie se face:

• pe cale bucală, odată cu hrana;

Albinele culegătoare care vin în contact cu sporii acestei ciuperci, în special de pe suprafața plantelor melifere, îl transportă în colonia de albine și dacă întâlnesc condiții favorabile de umiditate și căldură se dezvoltă inițial pe fagurii cu pastură și pe corpul albinelor moarte, de unde se raspândesc la întreaga populație de puiet și la restul albinelor adulte.

Transmiterea bolii de la colonia bolnavă la una sănătoasă se face prin:

• furtişag;
• fagurii cu larve bolnave;
• fagurii cu păstură și miere;
• transferul de faguri cu albine;
• ustensile, inventarul apicol şi echipamentul de protecţie nedezinfectate;

Sursa primară de infecţie o constituie: albinele și larvele bolnave pietrificate şi fagurii cu păstură;

Sursele secundare de infecţie sunt: stupii şi inventarul apicol, coloniile de albine, mătci şi trântori proveniţi din colonii cu origine necunoscută din punct de vedere sanitar veterinar.

Clinic și anatomopatologic boala se recunoaşte după următoarele:

• larvele mor imediat înainte sau după momentul căpăcirii;
• în celulele necăpăcite se poate observa pânze de mucegai galben-verzui sau negru;
• zona de fagure afectat, se lărgește progresiv cuprinzând mai multe celule cu puiet și formând insule sau plaje de mucegai;
• larvele sunt invadate de miceliu galben-verzui, se deshidratează, sunt aderente la pereții celulei și au consistență dură;
• albinele prezintă stari de agitație, incapacitate de zbor, cad în fața stupului, fac mișcări dezordonate ale membrelor, pieselor bucale sau segmentelor corporale și mor în câteva ore prin toxemie;
• cadavrele prezintă abdomenul ușor mărit care în scurt timp devine dur ca și toracele;
• miceliul invadează corpul albinelor cu începere de la intestin, străbate tegumentul și iese prin orificiile naturale acoperind întreg corpul albinei cu un strat de miceliu de culoare galben-verzuie.

Diagnosticul bolii se stabileşte prin:

• examen clinic şi anatomopatologic;
• examene de laborator.

Aspergiloza poate fi diagnosticată şi în teren pe baza semnelor clinice, dar confirmarea trebuie să se facă prin examene de laborator;

Prognosticul este favorabil dacă se iau măsuri de înlăturare a condițiilor care favorizează dezvoltarea micozei.

La nivel național, în cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Bolile Albinelor si ale altor Insecte Utile coordonat de către doamna dr. biolog Gabriela CHIOVEANU, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.

Examenul de laborator poate fi efectuat atat la LNR, cât și în laboratoarele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene. Boala nu se notifică intern și internațional.

La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Union Reference Laboratory for Honeybee Health în Franța, la Sophia Antipolis, în cadrul ANSES – Agenția franceză pentru produse alimentare, de mediu și de sănătate și securitate ocupationala

Conţinut

În prezent, există aproximativ 24 de virusuri identificate la albine. Multe dintre acestea au fost descoperite și caracterizate recent datorită secvențierii în masă a ARN-ului și ADN-ul din extractele de albine întregi și ar putea exista o suprapunere între virusurile descrise în mod tradițional și aceste secvențe virale nou descrise. Cu toate că unele virusuri,la niveluri suficient de ridicate de infecție produc simptome recunoscute, virusurile de la albine, în general, persistă în mod natural în populațiile de albine la un nivel scazut, fara a provoca simptome evidente.Pe de altă parte simptomele sunt încă principala metodă prin care bolile sunt diagnosticate în stupină. Avantajele de diagnostic bazate pe simptom sunt că este robust, simplu, rapid și ieftin și pentru unele boli exact.

    Cele mai raspândite și cunoscute boli virale ce afectează albinele adulte sunt urmatoarele:

• Paralizia acută

Paralizia acută este o boală infecto-contagioasă produsă de un virus ARN cu tropism pentru sistemul nervos și glandele salivare toracice. Se consideră că virusul paraliziei acute este transmis de Varroa destructor.

Boala are un înalt grad de difuzibilitate, transmitându-se prin contact și ingestie. Evoluează în sezonul active, mai ales vara și începutul toamnei.

Clinic și anatomopatologic boala se recunoaşte după următoarele:

• incapacitate de zbor a albinelor lucratoare;
• tremurături ale aripilor,și antenelor;
• paralizii ale aripilor și membrelor;
• distensia abdomenului;
• moartea albinelor în 3-5 zile de la apariția semnelor clinice;

Diagnosticul bolii se stabileşte prinexamene de laborator.

• Paralizia cronică

Paralizia cronică este o boală infecto-contagiosă a albinelor adulte produsă de un virus ARN, cu localizare în sistemul nervos, intestinul subțire la inserția tubilor Malpighi, în gladele hipofaringiene și madibulare.

Boala are un grad ridicat de difuzibilitate și se transmite prin contact și ingestie. Evoluează în tot timpul anului cu acutizări în sezonul de toamnă. Semnele bolii apar la 4-10 zile de la infecție, iar moartea survine după 12-25 de zile de la apariția semnelor clinice. De obicei boala se asociază cu nosemoza.

Clinic și anatomopatologic boala se recunoaşte după următoarele:

• fenomene nervoase traduse prin tremurături ale aripilor, paralizia extremităților și a întregului corp;
• incapacitate de zbor și prezența de albine care se târăsc pe iarba din fața stupului;
• albinele lucratoare se strâng sub forma unui ciorchine în partea de sus a stupului, au abdomenul marit și aripile parțial desfăcute în poziție de zbor;
• apariția indivizilor de culoare neagră, cu luciu metalic, depilare toracală și abdominală, corp cu aspect de furnică;
• contractarea intermitentă a abdomenului;

Diagnosticul bolii se stabileşte prin examene de laborator.

• Viroza aripilor deformate

Viroza aripilor deformate este boala virală cea mai răspândită în momentul acesta în polulația de albine lucrătoare și trantori, din coloniile de albine din întreaga lume. Este produsă de un virus ARN de dimensiuni mici, cu tropism pentru sistemul nervos cefalic și toracic și glandele salivare.

Virusul și evoluția bolii sunt asociate cu nivelul de infestație al coloniei de albine cu acarianul Varroa destructor, sau Varroa jacobsoni. Boala evoluează tot timpul anului cu acutizări pe perioada de iernare cand creste și gradul de difuzibilitate. Virusul se transmite prin ingestie dar și transovarian prin ponta infectată.

Clinic și anatomopatologic boala se recunoaşte după următoarele:

• coloniile infectate slabesc prin depopulare treptată, până la moartea acestora;
• albine lucrătoare care prezintă incapacitate de zbor
• prezența unui număr ridicat de albine cu aripi malformate sau aptere;
• albine nou eclozionate neviabile datorită malformațiilor multiple (aripi, membre abdomen);

Diagnosticul bolii se stabileşte prin examene de laborator

• Viroza X

Viroza X este o boală infecto-contagiosă a albinelor adulte produsă de un virus ARN. Transmiterea virusului se face pe cale digestivă . Infecția evoluează de obicei iarna și primăvara și este agravată când se asociază cu protozoarele Nosema spp si Malphigamoeba mellificae.

Semnele clinice sunt nespecifice și seamană mult cu cel ale paraliziei acute.

• Viroza Y

Viroza Y este o boală infecto-contagiosă a albinelor adulte produsă de un virus ARN. Transmiterea virusului se face tot pe cale digestivă . Infecția evoluează de obicei la inceputul verii. Semnele clinice sunt nespecifice și seamanămult cu cel ale paraliziei cornice.

 Prognosticul bolilor virale paralizante ale albinelor adulte, în general este favorabil, dacă se iau măsuri de înlăturare a condițiilor care favorizează multiplicarea virusurilor, cum ar fi: efectuarea tratamentelor antiparazitare pentru ecto si endoparazitii vectori ai acestor virusuri, asigurarea unei rezerve de hrană corespunzătoare calitativ și cantitativ, schimbarea matcilor o dată la 2-3 ani și prevenirea și combaterea infecțiilor supraadăugate produse de bacterii, rickettsii, spiroplasme, micete și protozoare.

La nivel național, în cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Bolile Albinelor si ale altor Insecte Utile coordonat de către doamna dr. biolog Gabriela CHIOVEANU, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.

Examenul de laborator poate fi efectuat numai la LNR. Bolile virale paralizante ale albinelor adulte nu se notifică intern și internațional.

La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Union Reference Laboratory for Honeybee Health în Franța, la Sophia Antipolis, în cadrul ANSES – Agenția franceză pentru produse alimentare, de mediu și de sănătate și securitate ocupatională.

Conţinut

GÂNDACUL MIC DE STUP – Aethina tumida – este un parazit al coloniilor de albine din specia Apis mellifera şi a altor specii ale genului Apis. Adulții și larvele acestuia se hranesc cu puiet de albine, miere și polen, cauzând moartea puietului, fermentarea mierii și a păsturii, precum și distrugerea fagurilor.

Aethina tumida (Murray)– gândacul mic de stup, face parte din fam. Nitidulidae, ord. Coleopterași este originar din Africa de Sud, zona subsahariana.Iniţial trăia numai în aceste zone cu climat subtropical.

În 1998 a fost identificat pe continentul american, în SUA, inițial numai in 8 state, de unde până in 2014 s-a răspândit cu repeziciune în toate statele, inclusiv în alte state ale continentului nord american cum ar fi: Canada si Mexic, dar și în Australia, cu care SUA întreține stranse relații comerciale.

S-a observat ca s-a adaptat foarte uşor la condiţii climaterice noi și nu este de mirare că in septembrie 2014, Italia notifica primul focar de atac al Gandacului mic de stup, din Europa, intr-o mica stupina din regiunea, Calabria, situata in sudul-estul tarii, in localitatea Sovereto, unde exista o plantație de madarini si portocali, la 20 km distanta de un mare port comercial, Gioia Tauro. Parazitul a mai fost identificat in Portugalia, in 2004, intr-un efectiv de albine ce insoțeau un import de mătci, dar in respectivul caz s-au aplicat masuri de distrugere a efectivului si parazitul nu s-a raspandit.

Etinioza, boala are un caracter enzootic şi evoluează clinic de obicei pe întreaga perioadă a sezonului activ, care, pentru Romania este reprezentată de sfârșitul lunii martie, până în luna octombrie.

Gravitatea evoluţiei bolii este datorată efectelor deosebit de grave ale parazitului asupra coloniei de albine, respectiv:

• parazitul afectează puietul pe care îl distruge, precum și rezerva de hrană reprezentată de miere și pastură;
• înmulţirea lui se produce într-un ritm accelerat;
• fagurii afectați sunt distruși ireversibil;
• acţionează mecanic, iritativ şi spoliator asupra tuturor indivizilor coloniei;
• parazitul este vector pentru alţi agenţi infecţioşi, patogeni pentru albine;
• albinele agresate au viaţa scurtă iar productivitatea este mult diminuată;
• trântorii îşi pierd potenţialul sexual şi mătcile rămân nefecundate.

Epidemiologie:

Sursa de infecţie este multiplă și poate fi reprezentată de: colonii de albine infestate; comerțul cu echipament apicol, pasture, faguri cu miere, faguri la pachet și roiuri, gazdele intermediare ca bondarii polenizatori, sau solul și depozitele de fructe

Semnele clinice de obicei sunt nespecifice, dar se constată:

• activitate generală slabă;
• ponta mătcii redusă și galerii în fagurii cu puiet;
• distrugerea fagurilor cu puiet datorită consumarii acestuia de către larvele de Aethina tumida;
• modificarea culorii mierii și păsturii datorită fermentației acestora, precum și existența unui miros grețos;
• prezența pe suprafața fagurilor a adulților de la gandacul mic de stup;
• prezența în celulele goale ale fagurilor și la colțurile ramelor a numeroase larve aptere de culoare crem, cu dispunere în manunchi

Diagnosticul etiniozei se stabileşte prin examen clinic şi de laborator pe probe de fagure cu puiet și rezervă de hrană, pe probe de detritus stup și de insecte capturate din interiorul stupului, altele decât albinele.  Identificareaformelor larvare și adulte aleparazituluipermite stabilirea diagnosticului de certitudine;

Prognosticul este foarte grav. În primul an de la infestare numărul paraziţilor creşte  cu rapiditate, iar în urmatorul an colonia se depopulează drastic şi moare.

La nivel național, în cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Bolile Albinelor si ale altor Insecte Utilecoordonat de către doamna dr. biolog Gabriela CHIOVEANU, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.

La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Union Reference Laboratory for Honeybee Health în Franța, la Sophia Antipolis, în cadrul ANSES -Agenția franceză pentru produse alimentare, de mediu și de sănătate și securitate ocupationala

Atacul gândacului mic de stup este considerată boală exotică și confirmarea oricarei suspiciuni se face la LNR pentru Bolile Albinelor și ale altor Insecte Utile, iar ulterior cazurile pozitive se notifică la EURL, prin ANSVSA.

Importurile de albine în UE sunt restricționate pentru a preveni introducrea acestui parazit exotic. De asemenea s-au luat masuri restrictive privind comerțul cu material biologic, miere și echipament apicol care provin din Italia, țara în care s-a notificat această boală.

Conţinut

LOCA AMERICANĂ (MALIGNĂ) este o boală infectocontagioasă gravă produsă de un bacil sporogen Paenibacillus larvae care afectează în exclusivitate puietul albinelor, moartea acestuia producându-se de regulă după căpăcire.

Boala are un caracter enzootic, cu difuzibilitate mare în stupina contaminată, evoluează sezonier, în lunile aprilie – august, cu vârf evolutiv în iulie – august.

Gravitateabolii este datorată următoarelor caracteristici:

• capacităţii bacilului de a produce spori foarte rezistenţi la factorii de mediu şi medicamente;

–   răspândirii sporilor în tot stupul – pe pereţii acestuia, pe faguri, în miere şi păstură, în intestinul şi corpul albinelor şi al mătcii, rezervorul principal constituindu-l însă larvele moarte trecute prin boală;

–   transformării larvelor moarte într-o masă vâscoasă, filantă, aderentă la pereţii celulelor pe care albinele nu o pot elimina din celule.

Epidemiologie:

Sursa primară de infecţie o constituie: puietul bolnav, sporii prezenţi în stup, miere şi păstură, în intestinul albinelor şi al mătcii, în larvele moarte şi detritusurile larvare.

Sursele secundarede infecţie sunt: stupii şi echipamentul acestora, ustensilele apicole, echipamentul utilizat de apicultor, apicultorul însuşi şi altele.

Susceptibilitatea la infecţie o au toate stadiile larvare ale albinelor lucrătoare, mătcile şi trântorii, dar în condiţii naturale infecţia larvelor de matcă şi trântori se produce foarte rar. Sensibilitatea larvelor faţă de boală scade odată cu creşterea acestora în vârstă. Ele nu pot fi infectate mai târziu de 53 de ore de la ecloziune.

Perioada de incubaţie a bolii este de 45 zile.

Clinic şi anatomopatologic, boala se recunoaşte după următoarele:

– aspectul pestriţ al fagurilor datorat alternanţei de celule cu puiet sănătos cu celule necăpăcite cu resturi larvare şi celule goale;

–  aspectul umed, excavat, perforat de culoare mai închisă al căpăcelelor celulelor cu puiet bolnav;

–   larvele sau pupele moarte din alb – sidefiu devin crem maroniu închis, au consistenţă vâscoasă, filantă, aderente la pereţii celulei, imposibil de a fi scoase şi eliminate de albine;

–   miros caracteristic penetrant de putrefacţie (de peşte alterat sau de clei de tâmplărie);

–  prezenţa în unele celule a detritusurilor larvare deshidratate de culoare maroniu închis, aderente la fundul celulei;

Diagnosticul bolii se stabileşte prin:

• examen clinic şi anatomopatologic, modificările anatomopatologice sunt patognomonice;
• examene de laborator.

Loca americană în stadiu avansat poate fi diagnosticată şi în teren, dar confirmarea trebuie să se facă numai prin examene de laborator.

Prognosticul este defavorabil datorită faptului că boala are o evoluţie gravă, agentul patogen este foarte rezistent, iar îndepărtarea larvelor moarte din fagurii care constituie rezervorul sursei de contaminare, nu este posibilă decât parţial.

La nivel național, în cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Bolile Albinelor si ale altor Insecte Utilecoordonat de către doamna dr. biolog Gabriela CHIOVEANU, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.

Examenul de laborator poate fi efectuat atat la LNR, cât și în toate laboratoarele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene.

Suspiciunile și cazurile pozitive de Loca americana diagnosticate într-unul din laboratoarele sanitare veterinare județene se confirmă la LNR pentru Bolile Albinelor și ale altor Insecte utile și ulterior se notifică intern, de către DSVSA județean și internațional, de către ANSVSA.

La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Union Reference Laboratory for Honeybee Health în Franța, la Sophia Antipolis, în cadrul ANSES -Agenția franceză pentru produse alimentare, de mediu și de sănătate și securitate ocupaţională.

Conţinut

LOCA EUROPEANĂ (BENIGNĂ) este o boală infectocontagioasă care afectează de regulă larvele tinere, determinându-le moartea în stadiul de puiet necăpăcit.

Boala este produsă în principal de un streptococ, Melissococcus plutonius şi o floră bacteriană de asociaţie formată din:Paenibacillus alvei, Enterococcus faecalisşiBacterium eurydice;

            Boala capătă caracter enzootic la o parte din coloniile aceleiaşi stupine, datorită contaminării mecanice a puietului cu agentul patogen rezistent în timp. Datorită acestui fapt, boala poate evolua şi în anii următori contaminării. Loca europeană evoluează sezonier, în perioada aprilie – mai, uneori cu intermitenţă, alteori până toamna târziu, în deosebi la familiile slabe care au iernat cu rezervă insuficientă de hrană şi neprotejate corespunzător împotriva frigului.

Gravitatea bolii este datorată următoarelor cauze:

• multiplicării florei bacteriene patogene în intestinul larvelor;
• înmulţirii germenilor pe seama hranei existente în intestinul larvei;
• menţinerii florei bacteriene în coloniile bolnave, în fagurii cu puiet afectat, în rezervele de păstură şi în organismul mătcilor şi albinelor;
• creşterii virulenţei germenilor microbieni;
• toxinelor eliminate de flora bacteriană şi difuzării acestora în tot organismul larvei;
• gravelor perturbări fiziologice care se produc în organismul larvelor, urmate de îmbolnăvire şi moarte.

Epidemiologie: Infecţia larvelor în colonie se face:

• pe cale bucală, de către albinele doici, odată cu hrana;
• pe cale transovariană, prin mătci.

Transmiterea bolii de la colonia bolnavă la una sănătoasă se face prin:

• furtişag;
• fagurii cu larve bolnave;
• fagurii cu păstură;
• mătci, trântori, albine rătăcite;
• transferul de faguri cu albine;
• paraziţi, prădători;
• ustensile, inventarul apicol şi echipamentul de protecţie nedezinfectate;

Sursa primară de infecţie o constituie: larvele bolnave şi fagurii cu păstură;

Sursele secundare de infecţie sunt: stupii şi inventarul apicol, fagurii cu detritusuri larvare, colonii de albine, mătci şi trântori proveniţi din colonii cu origine necunoscută din punct de vedere sanitar veterinar.

Perioada maximă de incubaţie a bolii este de 45 zile;

Clinic şi anatomopatologic boala se recunoaşte după următoarele:

– aspectul de puiet împrăştiat al fagurelui afectat, datorat alternanţei de celule cu ouă, larve necăpăcite şi celule goale în zone compacte cu puiet căpăcit;

– aşezarea larvei în poziţie anormală în celulă (răsucită cu partea dorsală sau ventrală spre deschiderea celulei);

– tegumentul larvei devine aproape transparent evidenţiind traheile şi tubul digestiv;

– culoarea larvei din alb-sidefiu se schimbă în galben intens până la maroniu mat;

– corpul îşi pierde turgenscenţa segmentaţia se accentuează, devine flasc şi se transformă într-o masă păstoasă semilichidă, neaderentă la pereţii celulei;

– în funcţie de agentul cauzal, larvele afectate pot degaja un miros acru sau uşor aromat dar în cele mai multe cazuri, acestea nu degajă nici un miros caracteristic;

– larvele moarte se deshidratează, se mulează pe fundul celulelor, au aspectul unor solzişori, de culoare maronie şi de consistenţa cauciucului, ce pot fi uşor extraşi din celule.

Semnele clinice dispar de cele mai multe ori spontan la sfârşitul sezonului activ dar boala poate reapare.

Diagnosticul bolii se stabileşte prin:

• examen clinic şi anatomopatologic;
• examene de laborator.

Loca europeană poate fi diagnosticată şi în teren pe baza semnelor clinice, dar confirmarea trebuie să se facă prin examene de laborator;

Prognosticul formelor ușoare de locă europeană depistate la timp, este favorabil dacă se efectuează tratament medicamentos eficient. Aceasta poate deveni nefavorabil la coloniile slabe şi în condiţii de mediu nefavorabile apiculturii.

La nivel național, în cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Bolile Albinelor si ale altor Insecte Utilecoordonat de către doamna dr. biolog Gabriela CHIOVEANU, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.

Examenul de laborator poate fi efectuat atat la LNR, cât și în toate laboratoarele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene.

Suspiciunile și cazurile pozitive de Loca europeana diagnosticate într-unul din laboratoarele sanitare veterinare județene se confirmă la LNR pentru Bolile Albinelor și ale altor Insecte utile și ulterior se notifică intern, de către DSVSA județean și internațional, de către ANSVSA.

La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Union Reference Laboratory for Honeybee Health în Franța, la Sophia Antipolis, în cadrul ANSES -Agenția franceză pentru produse alimentare, de mediu și de sănătate și securitate ocupatională.

Conţinut

NOSEMOZA este o boală parazitară a albinelor adulte Apis mellifera produsă de microsporidia Nosema apis  (Zander) și/sau Nosema ceranae.

Nosema apis și Nosema ceranae sunt sporozoare care se localizează şi îşi desfăşoară acţiunea patologică în celulele epiteliale ale intestinului mijlociu. În infecţii masive parazitul afectează şi alte organe din corpul albinei. În condiţii necorespunzătoare, parazitul sporulează. Sporul este forma de rezistenţă a acestuia şi poate persista peste 2 ani în fecalele  rămase pe rame şi mai mult de 1 an în miere şi faguri. Sporii sunt inactivaţi doar de acidul acetic sau de temperaturi de 60°C.

Boala are un caracter enzootic şi evoluează clinic de obicei la şfârşitul iernii – începutul primăverii fiind favorizată de condiţiile climatice nefavorabile, igienă şi hrană necorespunzătoare, păstrarea în stupină a familiilor slabe sau slăbirea familiilor din diferite cauze.

            Nosemoza poate să evolueze sub formă:

• cronică, inaparentă;
• acută, cu semne clinice vizibile care provoacă depopularea coloniei şi consecutiv moartea albinelor.

Gravitatea bolii este datorată virulenţei parazitului care acţionează mecanic, inflamator şi iritativ asupra epiteliului intestinului mijlociu şi acţiunii toxice. Toxinele acţionează pe cale nervoasă şi produce tulburări de zbor, locomoţie, urmate de paralizie şi moarte.

Epidemiologie:

            Sursa primară de infecţie o constituie albinele adulte, mătcile şi trântorii bolnavi care elimină sporii parazitului prin excrementele diareice, mierea şi polenul contaminat.

Sursele secundare de infecţie sunt constituite din:

• excrementele diareice contaminate, împroşcate pe faguri, în miere, polen, pe pereţii stupului, etc.
• excrementele diferiţilor paraziţi care trăiesc în stup cum sunt: Galleria melonella, Achroe grisella, Braula caeca;
• materialul biologic şi obiectele de inventar priovenite din stupine contaminate;
• sursele de apă din zona stupinei contaminate.

            Infecţia se realizează ingerarea sporilor odată cu hrana;

Perioada de incubaţie maximă este fixată la 60 zile, în care nu este inclusă perioada de hibernare care variază de la ţară la ţară.

Semnele clinice ale nosemozei sunt nespecifice şi pot fi prezente şi în alte boli.

În formele inaparente se constată:

• dezvoltarea inegală a coloniilor din stupină;
• uzura prematură a albinelor şi depopularea coloniilor;
• scurtarea vieţii albinelor în perioada de iarnă;
• schimbarea liniştită a mătcii;
• pete de diaree pe echipamentul stupului;

În formele acute de boală se constată:

• pete de diaree pe întreg echipamentul stupului, scândura de zbor, pe capacul şi în faţa stupului;
• fecale diareice de culoare maronie cu miros fetid eliminate sub formă de jet în timpul zborurilor de curăţire pe care albinele îl fac chiar şi pe timp nefavorabil;
• albinele bolnave au abdomenul destins, flasc, se deplasează cu dificultate, sunt incapabile de zbor, au aripile întinse şi picioarele adunate sub torace paralizează şi mor;
• mortalitate foarte ridicată şi depopularea aproape în totalitate a coloniei;
• mătcile contaminate în afară de tulburările digestive, iniţial, sunt agitate apoi devin apatice, încetează complet ouatul şi în 1-3 luni mor;

Diagnosticul nosemozei se stabileşte numai prin investigaţii de laborator, ce permit identificarea sporilor caracteristici parazitului;

Identificarea sporilor caracteristici protozoarului Nosema spp. în materialul patologic și calcularea numarului de spori /albină, permite stabilirea diagnosticului de certitudine.

Prognosticul nosemozei este grav datorită frecvenţei bolii în efectivele de albine şi caracterului insidios al pagubelor provocate. Forma acută a bolii este condiţionată de o serie de factori favorizanţi, agravanţi. Prognosticul poate fi favorabil în situaţia în care coloniile de albine sunt întreţinute în condiţii corespunzătoare de zooigienă.

La nivel național, în cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Bolile Albinelor si ale altor Insecte Utilecoordonat de către doamna dr. biolog Gabriela CHIOVEANU, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.

Examenul de laborator poate fi efectuat atat la LNR, cât și în toate laboratoarele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene. Boala nu se notifică intern și internațional.

La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Union Reference Laboratory for Honeybee Health în Franța, la Sophia Antipolis, în cadrul ANSES -Agenția franceză pentru produse alimentare, de mediu și de sănătate și securitate ocupaţională.

Conţinut

PUIETUL ÎN SAC este o boală infecto-contagioasă specific larvelor de albină, cărora le determină moartea în stadiul de puiet căpăcit, larvele luând aspectul caracterostic de sac plin cu lichid.

Agentul etiologic este un virus ARN, care se localizează în celulele glandelor hipofaringiene, toracice, celulele dermice, corpul gras și celulele nervoase. Se transmite prin ingestie de albinele doici cand efectuează activitatea de hranire a larvelor.

Clinic și anatomopatologic boala se recunoaşte după următoarele:

• moartea larvelor la 4 zile după căpăcire;
• aspectul de puiet împrăștiat al fagurelui cu puiet afetat;
• celule cu căpăcele scufundate și/sau perforate;
• din alb-sedefiu, culoarea larvelor devine treptat galben-cenușiu și apoi brun;
• după moarte larvele extrase din cellule au aspectul unui sac plin cu lichid; prin deshidratare larva se transformă într-o cojiță brună așezată pe plașeul celulei cu capul recurbat spre abdomen, dând aspectul cunoscut de ”papuc chinezesc”;
• larva moartă nu prezintă miros, nu este aderentă la pereții celulei, iar conținutul nu este filant;
• albinele adulte din coloniile afectate de boală pierd apetitul pentru polen și au o viață mai scurtă.

Diagnosticul bolii se stabileşte prin examene de laborator

Prognosticul bolii poate fi grav dacă nu se iau masuri de menținere a unei stări de igienă în stupi și stupină, prin eliminarea și topirea fagurilor vechi, a celor cu puiet afectat, mort și rămas neeclozionat și nu se asigură hrană din surse natural corespunzătoare calitativ și cantitativ.

La nivel național, în cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Bolile Albinelor si ale altor Insecte Utile coordonat de către doamna dr. biolog Gabriela CHIOVEANU, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora. Examenul de laborator poate fi efectuat numai la LNR. Puietul nu se notifică intern și internațional.

La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Union Reference Laboratory for Honeybee Health în Franța, la Sophia Antipolis, în cadrul ANSES – Agenția franceză pentru produse alimentare, de mediu și de sănătate și securitate ocupațională.

Conţinut

TROPILELAPSOZA este o boală parazitară a albinelor Apis mellifera şi a altor specii ale genului Apis, produsă de diferite specii ale acarienilor din genul Tropilaelaps.

Tropilaelaps clareae and T. mercedesaesunt  ectoparaziți care afectează puietul albinelorApis mellifera, dar și al trântorilor și mătcii.Tropilaelaps clareae este originar din Asia și inițial a parazitat numai albinele din specia Apis dorsata breviligula.

           T. mercedesae a parazitat inițial albinele din specia Apis dorsata dorsata de pe continentul asiatic si Indonezia, iar ulterior, odată cu patrunderea speciei Apis mellifera în a aceste zone, a infestat și coloniile acestei specii.

Parazitul pătrunde în celula cu puiet cu câteva ore înainte de căpăcire unde se şi reproduce. Ciclul evolutiv este de 5-10 zile. În celulă, se hrăneşte cu hemolimfa larvei şi a nimfei. Tropilaelapsoza evoluează atâta timp cât exista puiet in colonia de albine.De obicei boala trece neobservată, iar când numărul paraziţilor creşte rapid,colonia se depopulează drastic şi moare. Într-o colonie de albine poate exista atât Tropilaelaps spp, cât și Varroa destructor. Datorită ritmului alert de multiplicare și a faptului că Tropilaelaps spp. stă un timp extrem de scurt pe albinele adulte acest ectoparazit treptat elimina concurența creată de Varroa destructor și devine unic bioagresor al coloniei de albine.

Gravitatea bolii se datorează următoarelor aspecte:

• parazitul afectează puietul trantorilor si al albinelor lucratoare;
• înmulţirea lui se produce într-un ritm din ce în ce mai accelerat;
• acţionează mecanic, iritativ şi spoliator asupra puietului;
• parazitul este vector pentru alţi agenţi infecţioşi, patogeni pentru albine;
• albinele rezultate din puiet infestat chiar de un număr redus de paraziţi, sunt mici, cu malformaţii anatomice şi viabilitate redusă;

Epidemiologie:

Sursa de infecţie este reprezentată de fagurii cu puiet trântorii infestaţ. Albinele, trantorii si matca nu sunt parazitate de speciile de Tropilaelaps, dar constituie vectori care transmit ectoparazitul de la o celula la alta.

Perioada de incubaţie maximă în termenii Codului zooveterinar este de 9 luni, fără să fie inclusă perioada de hibernare care este variabilă de la o ţară la alta.

Semnele clinice în primii 2-3 ani de obicei sunt şterse şi nespecifice.

Începând din al treilea an de la infestare se constată:

• activitate generală slabă;
• ponta mătcii redusă;
• puiet împrăştiat pe fagure, căpăcele înfundate, perforate;
• celule cu nimfe moarte, în stadiul de putrefacţie care degajă miros greţos;
• în celule aparent sănătoase sunt prezente pe nimfe femele de Tropilaelaps spp. şi excrementele acestora;
• o mare parte din trantorii si albinele tinere eclozionate din puietul puternic parazitat sunt neviabile, cu aripi nedezvoltate sau aptere, subponderale, cu malfomaţii ale abdomenului şi picioarelor incapabile de zbor.

Diagnosticul tropilelapsozei se stabileşte prin examen clinic şi de laborator pe probe de fagure cu puiet capacit.Identificareaparazitului în celulele cu puiet, şi în reziduurile din stup, permite stabilirea diagnosticului de certitudine;

Prognosticul este grav. În primii 2-3 ani de la infestare boala trece neobservată dar numărul paraziţilor creşte în acest timp cu rapiditate, colonia se depopulează drastic şi moare.

La nivel național, în cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Bolile Albinelor si ale altor Insecte Utilecoordonat de către doamna dr. biolog Gabriela CHIOVEANU, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.

La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Union Reference Laboratory for Honeybee Health în Franța, la Sophia Antipolis, în cadrul ANSES -Agenția franceză pentru produse alimentare, de mediu și de sănătate și securitate ocupationala

Speciile ectoparazite din genul Tropilaelaps nu au fost identificate până in prezent în niciuna din țările din Europa. Tropilaelapsoza este considerată boală exotică și confirmarea oricarei suspiciuni se face la LNR pentru Bolile Albinelor și ale altor Insecte Utile, iar ulterior cazurile pozitive se notifică la EURL, prin ANSVSA. Importurile de albine în UE sunt restricționate pentru a preveni introducrea acestui parazit exotic.

Conţinut

VARROOZA este o boală parazitară a albinelor Apis mellifera şi a altor specii ale genului Apis, produsă de acarianul Varroa destructor(sin V.jacobsoni Quidemans). Varroa destructoreste un ectoparazit care afectează întreaga populaţie a coloniei – puietul, albinele adulte, matca şi trântorii.

Parazitul pătrunde în celula cu puiet cu câteva ore înainte de căpăcire unde se şi reproduce. Ciclul evolutiv este scurt de 7-8 zile. În celulă, se hrăneşte cu hemolimfa larvei şi a nimfei. Pe albine, matcă şi trântori se fixează pe tegumentul dintre segmentele abdominale şi la inserţia cap-torace, torace- abdomen unde se hrăneşte cu hemolimfa acestora.

Varrooza evoluează tot timpul anului. În primii 2-3 ani, boala trece de regulă neobservată. În anii următori însă numărul paraziţilor creşte rapid şi când aceştia depăşesc cu 30% numărul albinelor colonia se depopulează drastic şi moare.

Gravitatea bolii se datorează următoarelor aspecte:

• parazitul afectează întreaga populaţie a coloniei – albine adulte şi puiet;
• înmulţirea lui se produce într-un ritm din ce în ce mai accelerat;
• acţionează mecanic, iritativ şi spoliator asupra indivizilor coloniei;
• parazitul este vector pentru alţi agenţi infecţioşi, patogeni pentru albine;
• albinele rezultate din puiet infestat chiar de un număr redus de paraziţi, sunt mici, cu malformaţii anatomice şi viabilitate redusă;
• albinele parazitate au viaţa scurtă iar productivitatea mult diminuată;
• în perioada de iarnă, paraziţii neliniştesc albinele, producând consum mare de hrană, consecutiv cu apariţia tulburărilor digestive;
• trântorii îşi pierd potenţialul sexual şi mătcile rămân nefecundate.

Epidemiologie:

Sursa de infecţie este reprezentată de întreaga populaţie a coloniei – albine, faguri cu puiet, matca şi trântorii infestaţi.

Infecţia se produce prin contact direct între albinele infestate şi cele sănătoase.

Perioada de incubaţie maximă în termenii Codului zooveterinar este de 9 luni, fără să fie inclusă perioada de hibernare care este variabilă de la o ţară la alta.

Semnele clinice în primii 2-3 ani de obicei sunt şterse şi nespecifice.

Începând din al treilea an de la infestare se constată:

• activitate generală slabă;
• ponta mătcii redusă;
• puiet împrăştiat pe fagure, căpăcele înfundate, perforate;
• celule cu nimfe moarte, în stadiul de putrefacţie care degajă miros greţos;
• în celule aparent sănătoase sunt prezente pe nimfe femele de Varroa destructor şi excrementele acestora;
• în hiperparazitism, populaţia coloniei se diminuă, ultimile albine părăsind stupul;
• o mare parte din albinele tinere eclozionate din puietul puternic parazitat sunt neviabile, cu aripi nedezvoltate sau aptere, subponderale, cu malfomaţii ale abdomenului şi picioarelor incapabile de zbor.

Diagnosticul varroozei se stabileşte prin examen clinic şi de laborator pe întreaga populaţie a coloniei.Identificareaparazitului în celulele cu puiet, pe corpul albinelor, trântorilor , mătci şi în reziduurile din stup, permite stabilirea diagnosticului de certitudine.

Prognosticul este grav. În primii 2-3 ani de la infestare boala trece neobservată, dar numărul paraziţilor creşte în acest timp cu rapiditate, colonia se depopulează drastic şi moare. Este obligatoriu a se efectua anual tratament antiparazitar cu unul din produselele veterinare autorizate pentru comercializare.

La nivel național, în cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Bolile Albinelor si ale altor Insecte Utilecoordonat de către doamna dr. biolog Gabriela CHIOVEANU, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.

Examenul de laborator poate fi efectuat atat la LNR, cât și în toate laboratoarele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene. Boala se notifică, tât la nivel național, cât și internațional.

La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Union Reference Laboratory for Honeybee Health în Franța, la Sophia Antipolis, în cadrul ANSES -Agenția franceză pentru produse alimentare, de mediu și de sănătate și securitate ocupaţională.

Conţinut